luni, 19 decembrie 2016

Spurs au ciufulit bine pelicanii

  În ultimul meci al serii, San Antonio Spurs a învins lejer New Orleans Pelicans cu 113-100.
  Cei din San Antonio au făcut o partidă ofensivă excelentă în prima repriză, la finalul căreia au condus cu 12 puncte, 61-49. În sfertul 3 gazdele au accelerat decisiv, mărind avantajul la 21, unul prea mare pentru Anthony Davis și ai săi bieți pelicani, care aveau să mai recuperez până la final doar 8 puncte din deficit.
  Cu cele 22 de puncte marcate, LaMarcus Aldridge s-a aflat în fruntea celor 6 jucători de la Spurs care au terminat partida în double-figures.
  De la New Orleans cele mai multe puncte, 16,  le-a realizat pivotul francez Alexis Ajinca în aproape 28 de minute pe parchet.
  Victoria de aseară a fost un tribut adus cariere fabulosului jucător Tim Duncan, al cărui maieu cu numărul 21 afost retras după meci, într-o ceremonie dedicată sportivului și omului Timmy D.

  Cele două echipe vor juca peste două zile în deplasare, Spurs la cea mai în formă echipă din ligă, Houston Rockets iar cei de la Pelicans speră să-și aranjeze penajul șifonat în Philadelphia cu una dintre cele mai slabe echipe din ligă.  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu