sâmbătă, 10 decembrie 2016

Melo a detronat regii din Sacramento

  New York Knicks a învins azi-noapte în deplasare pe Sacramento Kings cu 103-100.
  Pentru cei din New York a fost una dintre cele mai lungi și obositoare deplasări din acest sezon, mai ales că veneau și după coșmarul de pe teren propriu cu campioana Cleveland Cavaliers (126-94).
  Meciul a fost echilibrat până la final, cu reușite frumoase de ambele părți. Diferența de la final, în favoarea celor de la Knicks, a fost făcută de multiplele ratări ale lui DeMarcus Cousins în intervalul ultimelor două minute de joc. Cea mai importantă a fost  lay-up-ul ușor, cu 23 de secunde rămase, la scorul de 99-98 în favoarea echipei lui Carmelo Anthony. Acesta din urmă a fost și ultimul marcator al partidei, cu două aruncări libere transformate, deși, cu 0,1 secunde rămase, Cousins ar fi putut să fie el ultimul, dacă aruncarea din dreptul semicercului propriu, care a atins inelul, ar fi intrat în coș.
  Cu 33 de puncte marcate, Melo a fost aseară cel mai bun marcator al partidei, în timp ce de la Sacramento, Cousins a reușit 28.
   Pentru prima dată în acest sezon, Matt Barnes a absentat la gazde, iar bursa zvonurile au pus absența  de aseară pe seama altercației în care el și Cousins au fost implicați într-un bar din New York săptămâna trecută.

  Pentru Knicks urmează duminică al doilea meci din seria de 5 deplasări, cu cei de la Lakers, în timp ce Kings nu vor avea o misiune ușoară sâmbătă, în Salt Lake City, cu Utah Jazz.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu